Realitatea este ca am caine. Si tot realitatea spune ca atunci cand am insistat sa il aduc in casa, am promis ca ma voi ocupa de el. Usor de zis, greu de facut. Sunt dimineti in care nu reusesc sa vad in fata ochilor. Sa ies din casa pentru a plimba cainele mi se pare in acele zile un calvar. Dar cine sa mearga in locul meu? Mihai nu este acasa, copilul refuza cu indarjire. Imi trag o pereche de blugi, o gecuta, verific buzunarele pentru a ma convinge ca am pungute sa ii adun noroceii, si ies. Uneori mi se intampla si seara, cand sunt prea obosita chiar si pentru a ma putea ridica din fotoliu. Dar realitatea este ca am vrut caine, ca il iubesc si vreau sa fie fericit. Asa ca las orice alta treaba, las lenea si oboseala deoparte si ies cu cainele. Va implini zece luni peste doar cateva zile. Va mai trai multi ani langa mine. Sper sa am mereu puterea de a lasa oboseala deoparte pentru a face tot ceea ce este
de facut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu